”O țară, o sută de ani, mii de valori ” a fost evenimentul organizat în 7 decembrie la Grand Hotel du Boulevard, în contextul anului aniversar al Centenarului Marii Uniri și sub auspiciile Familiei Regale a României, de europarlamentarul Ramona Mănescu, alături de Asociația Centrul de Studii pentru Resurse Românești.
Misiunea evenimentului anual recurent a fost de a contribui la creșterea identității Poporului Român și de a spori legăturile pozitive între generații. Evenimentul a inclus, printre altele, o proiecție foto-video dedicată contribuției Reginei Maria la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, o ceremonie de premiere a unor personalități din România, iar încheierea a fost reprezentată de un moment artistic cu o tematică dedicată Centenarului.
În cadrul galei au fost premiați acei români aparținând contemporaneității care, prin rezultatele deja obținute în domeniul lor de activitate, promit să se impună ca valori și repere pentru generațiile viitoare.
Manifestarea, prezentată de Iuliana Tudor, a avut un moment artistic folcloric, cu renumiți interpreți din fiecare regiune a României, dar și o prezentare inedită a istoriei Marii Uniri în imagini de arhivă. Printre invitați s-au remarcat Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ioanel Sinescu, rectorul Universității de Medicină si Farmacie Carol Davila, Cornel Lepădatu, directorul Bibliotecii Academiei Române, Ramona Mezei, directorul Bibliotecii Metropolitane București, fostul cosmonaut Dumitru Prunariu, Claudiu Lucaci TVR etc.
Anul Centenar al Marii Uniri este o perioadă de mare emoție și un punct de excepție al istoriei. Într-un context unic s-au adus în prezent valorile trecutului și s-au conectat cu viitorul. Națiunea română are nevoie de un astfel de pod peste timp, solid, la baza căruia să așezam simboluri și valori incontestabile.